De Ora Pământului, te invităm la o plimbare de seară tematică: Ce părere ai despre iluminatul arhitectural din Centrul Vechi?

Category: Știri

Te invităm la o plimbare prin orașul vechi, fără lumină în spațiile publice și te rugăm, apoi, să îți spui opinia despre cum ar trebui să fie iluminatul în Centrul Vechi al Brașovului. Avem ocazia perfectă pentru un astfel de eveniment de Ora Pământului, sâmbătă, 25 martie 2023, în intervalul 20:30-21:30, pentru că, împreună cu peste 8.000 de orașe din 195 de țări, timp de o oră stingem lumina în oraș. Poți experimenta, singur sau cu grupul tău de prieteni, ce înseamnă un oraș fără electricitate pe străzi, și apoi, când se aprind din nou luminile, după ora 21:30, să analizezi cât de mulțumit ești de iluminatul stradal și arhitectural. Participă și tu la proiectarea Masterplanului de Iluminat Arhitectural pentru Centrul Istoric!

Cum poți participa? E simplu:

Varianta 1. Plimbă-te prin Centrul Vechi al Brașovului, fie singur, cu gândurile tale, fie cu prietenii tăi, și fă poze zonelor care îți plac sau nu îți plac din punct de vedere al iluminatului public. Postează acele poze în rețeaua ta de social media (Facebook, Instagram, TikTok sau ce îți mai place să folosești), musai însoțite de hashtag-ul #HUBIN și de câteva sugestii pentru specialiștii în iluminat.

Varianta 2. Intră pe acest link (https://cercetari.ro/index.php?r=survey/index&sid=916567&lang=en  – va fi activ începând cu sâmbătă, 25 martie 2023, ora 18:00) și răspunde la chestionar.

Pe parcursul plimbării, te rugăm să ai în vedere următoarele:

  • Ce aspecte ale iluminatului din spațiul public sunt importante pentru tine?
  • Ce probleme ale iluminatului din Centrul Istoric al Brașovului poți să identifici?
  • Ce zone din Centrul Istoric al Brașovului consideri că sunt active seara?
  • Ce zone din Centrul Istoric ți-ai dori să devină mai active seara?
  • Ce zone din Centrul Istoric al Brașovului le percepi ca fiind sigure/ nesigure seara?
  • Ce tip de lumină consideri că este cea mai potrivită pentru Centrul Istoric: caldă/ neutră/ rece?
  • Ce monumente din Brașov consideri ca au un iluminat plăcut?
  • Ce monumente din Brașov ți-ai dori să fie iluminate?
  • Ce schimbări legate de iluminat ți-ai dori să vezi în Centrul Istoric al Brașovului?

Toți cei care participă la această acțiune (fie în varianta 1 sau 2) vor putea câștiga, prin tragere la sorți, vouchere de consum în locații selectate din Centrul Vechi. Spune-le și prietenilor tăi!

Scopul acestei inițiative este de a aduna idei de la brașoveni, sugestii și opinii, dar și critici, preocupări și temeri cu privire la iluminatul din Centrul Istoric. Dacă dorești să participi și tu, completează acest formular.

Această acțiune face parte dintr-un proiect al Agenției pentru Managementul Energiei și Protecția Mediului Brașov (ABMEE), HUB-IN, proiect finanțat de Uniunea Europeană și se vrea a fi o activitate de conștientizare cu privire la iluminat, impactul acestuia asupra mediului și importanța iluminatului arhitectural pentru valorizarea patrimoniului cultural și natural din Brașov. Mai multe informații despre proiect, găsești aici: https://abmee.ro/proiect/hub-in/.

Prin proiectul HUB-IN se derulează o serie de activități ce se încadrează în următoarele domeniile de intervenție: (1) industrii culturale și creative, (2) tehnologii digitale, economie circulară, inovare socială și sustenabilitate, (3) reutilizarea și readaptarea resurselor naturale, a practicilor sociale și culturale, a patrimoniului cultural.

Scopul Orei Pământului este de a trimite liderilor lumii un mesaj puternic despre nevoia de acțiune pentru rezolvarea problemelor de mediu, cum ar fi schimbările climatice. Mai multe detalii despre eveniment, găsești aici: https://www.earthhour.org/.

Acțiunea este susținută de Asociația Fanzin, Asociația Brașov 2050, Zile și Nopți, bizbrasov.ro, FwdBv.

Translate »