Școala de Vară HUB-IN – 20 de tineri au propus mobiler urban adaptat la nevoile comunității brașovene

Category: Știri

În cadrul școlii de vară HUB IN, desfășurată între 10 și 17 iulie 2023, participanții au conceput, testat și finalizat propunerile de mobilier urban pentru patru piațete din Centrul Istoric al Brașovului. Pe baza acestor proiecte, ABMEE va realiza prin proiectul HUB-IN mobilierul urban care, începând de primăvara viitoare, va fi instalat de municipalitate și testat de cei care ajung în Centrul Istoric.

 

,,În cadrul proiectului HUB-IN am selectat un grup de elevi și studenți brașoveni – elevii sunt viitori arhitecți sau urbaniști, studenții studiază industrializarea lemnului și design de mobilier – am constituit Școala de Vară HUB-IN sau «Orașul ca sală de clasă», un program în cadrul căruia ei pot testa prin diverse obiecte și piese ușoare, variante de mobilier urban care își pot găsi locul în piațetele brașovene. Ceea ce am vrut de fapt este mai mult un parcurs de cercetare, pentru că ei au trebuit să studieze locul, să afle părerea localnicilor, să obțină informații de la turiști sau de la cei care își desfășoară activitatea în aceste piațete. În afară de această radiografie, au încercat să sintetizeze probleme, să depășească obstacole, să propună soluții pentru ca aceste piațete să devină mai mult decât parcursuri de tranzit, să devină locuri pentru petrecerea timpului liber, din care putem vizualiza comorile ascunse ale Centrului Istoric“, a declarat Leea Mihăilă, directorul ABMEE.

 

Pe baza experiențelor derulate în cadrul celor două workshopuri anterioare (din lunile aprilie și mai), elevii și studenții au primit câte un ”design kit” format din elemente constructive brute (scânduri, grinzi, scări, șipci etc.) și sisteme de prindere (sfoară, cabluri, șufe etc.) Scopul fiecărei echipe a fost să construiască/ asambleze și să testeze diferite configurații de mobilier urban destinate tinerilor în piețele desemnate: Piațeta Paul Richter, Piațeta Brassai, Piațeta Sf. Ioan, Piațeta Apollonia Hirscher. Aceștia au analizat și documentat interacțiunea publicului cu obiectele prototip. Pe parcursul acestui proces, tinerii au fost ghidați de nouă mentori, arhitecți, urbaniști și specialiști în domeniu.

 

Conform arhitectului Alexandru Belenyi, fiecare echipă a făcut cel puțin șase sau șapte obiecte diferite în timpul școlii de vară, unii chiar zece, de la spații de odihnă diferite de băncile obișnuite, la instalații tip totem prin care să se pună în evidență clădirile din centrul istoric sau banca cu geometrie variabilă, care poate fi transformată din spațiu de odihnă în linie, într-unul circular, în care tinerii pot avea o discuție în grup. Tot în cadrul Școlii de Vară HUB IN, participanții au făcut o plimbare de seară pentru a analiza cum este luminat centrul vechi, dacă este pus în valoare potențialul clădirilor și al piațetelor.

 

La sfârșitul acestei etape, toate echipele au trecut prin procesul de jurizare și au prezentat ideile care s-au conturat în programul “Orașul ca Sală de Clasă”. Cei 20 de tineri și-au prezentat soluțiile propuse și testate în fața unui juriu format din arhitecți, producători de mobilă, dezvoltatori locali și cadre didactice din mediul universitar de specialitate.

 

,,Practic, până acum, inclusiv această școală de vară a fost o etapă de studiu în care am încercat să creăm diferite obiecte mai mult sau mai puțin practice, mai mult sau mai puțin ludice. Am încercat să testăm limite și tot acest material va fi preluat de o echipă de proiectare și vom face niște proiecte finale, cum le spunem noi, de amenajare, și fiecare piață va primi unul sau două astfel de obiecte, de tipul celor create în timpul școlii de vară. Desigur, o săptămână e mult prea puțin ca să faci un proiect serios de amenajare în spațiul public și atunci urmează o perioadă de câteva luni în care vom face asta. La primăvară, în principiu, ar trebui ca în toate cele patru piețe să apară aceste obiecte pornite practic de la testele făcute cu elevii și cu studenții în această școală”, a precizat arhitectul Alexandru Belenyi, coordonatorul acțiunii.

 

Ideile elevilor și studenților vor sta la baza unor obiecte de mobilier cu caracter semi-permanent, care vor fi produse prin proiectul HUB-IN până la finalul anului și vor fi instalate în spațiile publice din Centrul Istoric până în primăvara anului 2024.

 

 

Proiectul HUB-IN este derulat de Agenția pentru Managementul Energiei și Protecția Mediului Brașov/ ABMEE și finanțat prin programul „Orizont 2020“ al UE, menit să susțină procesul de regenerare a centrelor istorice, urmând principii de sustenabilitate, combaterea ,,turistificării”, valorificarea patrimoniului și conservarea specificului local.

 

Documente școala de vară HUB-IN:

1. Despre HUB-IN, Leea MIHAILA – ABMEE

2. Despre Școala de Vară, Irina & Alexandru BELENYI – BAAB

3. Despre Educație & Arhitectură, Oana PAVĂL & Monica MUREȘANU – De-a Arhitectura

4. Despre Cele 5 Chei, Andrei MITREA – UAUIM

5. Despre Iluminatul Arhitectural, Paul SEHLANEC – HEBLU

Translate »