Stângere de fonduri HUB-IN: Sprijină și tu transformarea centrului vechi din Brașov!

Categorie: Știri

ABMEE (Agenția pentru Managementul Energiei și Protecția Mediului Brașov) a lansat în luna noiembrie 2023 o campanie de strângere de fonduri pentru programul educațional de inovare anual Școala de Vară HUB-IN „Orașul ca Sală de Clasă”.

„Orașul ca Sală de Clasă” vizează inițierea unui grup de elevi și studenți în știința dezvoltării orașului și a conservării mediului înconjurător. Un obiectiv secundar al programului este realizarea unor propuneri concrete pentru accesibilizarea și democratizarea spațiului public din zona centrală a orașului, dar mai ales adaptarea lui la nevoile elevilor și ale instituțiilor de învățământ din zonă. Inima programului pedagogic este compusă dintr-o serie de exerciții scurte de design, realizate direct in situ, scara 1:1.  Programul implică peste 30 de elevi și studenți și se centrează pe un proces de regenerare a Centrului Istoric prin crearea de noi soluții de reamenajare a spațiului public realizate prin utilizarea unor tehnici de arhitectură ce presupun realizarea de prototipuri și testarea acestora.

În 2023 participanții la acest program, însoțiți și ghidați de mentori (arhitecți, designeri, light designeri, urbaniști) au conceput, asamblat, testat și documentat obiectele de mobilier urban și interacțiunea publicului cu acestea. Prototipurile create în cadrul programului stau la baza unor obiecte de mobilier urban, care vor fi produse și instalate în spațiile publice în primăvara anului 2024.

Pentru a susține programul educațional de inovare anual și a contribui la regenerarea centrului istoric al Brașovului, persoanele sau firmele care doresc să se implice în această campanie o pot face astfel:

  • Donație în bani, în contul bancar RO09 RZBR 0000 0600 0363 7634, deschis la Raiffeisen Bank Brașov, menționând la detalii „Orașul ca Sală de Clasă”;
  • Sponsorizare prin redirecționarea impozitului pe profit, în baza unui contract de sponsorizare;
  • Donație/ sponsorizare materiale de construcție pentru realizarea obiectelor de mobilier urban rezultate în urma programului. Avem nevoie de diferite materiale de construcție din lemn, materiale de protecție, unelte etc.

Obiectivul financiar pentru derularea următorului program educațional de inovare Școala de Vară HUB-IN „Orașul ca Sală de Clasă” este de 88.000 Euro, costuri ce acoperă: pregătirea activităților și coordonarea acestora, minim 4 workshop-uri (printre care și o școală de vară) pentru 30 de elevi și studenți, un pitch/ eveniment de prezentare a ideilor în fața unui juriu, 10 mentori/ experți implicați în activități, realizarea unui joc de construit la scară umană (design kit) din care pot fi realizate obiecte și amenajări ale spațiului public (bănci, umbrare, porți, balansoare etc.), servicii de proiectare, construcție, montaj, transport și instalare a obiectelor de mobilier urban.

Persoanele sau entitățile care sponsorizează proiectul vor beneficia de promovare pe canalele de social media, documentele oficiale, alte materiale media și sigla va fi inclusă pe obiectele construite, ce vor fi expuse în centrul istoric. Mai multe detalii aici. Campania se desfășoară până la sfârșitul lunii februarie 2024.

Pentru mai multe detalii legate de modalitățile în care puteți sprijini acest program, vă rugăm să ne contactați la adresa de email office@abmee.ro sau la numărul de telefon +40 268 474 209.

HUB-IN este o inițiativă finanțată prin programul Orizont 2020 al Uniunii Europene menită să regenereze zonele urbane istorice, păstrând în același timp identitatea lor culturală și socială unică, protejând mediul înconjurător.

Translate »