ABMEE2022-04-28T08:01:02-02:00
În discuțiile despre neutralitate climatică, orașele TOMORROW vorbesc aceeași limbă
Timp de o săptămână, Municipiul Brașov a constituit scena Forumului Orașelor Verzi, un eveniment pe care administrația locală l-a dezvoltat crezând în viitorul lipsit de emisii de carbon, pe care suntem datori să-l lăsăm ca moștenire generațiilor următoare.
Forumul Orașelor Verzi a inclus o conferință internațională privind politici publice de mediu, în perioada 9-12 septembrie, dar și evenimente comunitare pentru promovarea și susținerea tranziției ecologice, menite să educe, să informeze și să sensibilizeze, între 6-12 septembrie.
Cu sprijinul Covenant of Mayors Europe și al rețelei Energy Cities, ABMEE – Agenția pentru Managementul Energiei și Protecția Mediului Brașov – a găzduit o sesiune satelit dedicată Convenției Primarilor, în cadrul căreia Municipiul Brașov a semnat un nou angajament prin care își asumă obiective ambițioase: reducerea emisiilor CO2 cu 55% până în anul 2030 și atingerea neutralității climatice până în anul 2050. De asemenea, Municipiul Brașov a dezvăluit rezultatele obținute după 10 ani de punere în aplicare a Planului de Acțiuni pentru Energie Durabilă – reducerea cu 34% a emisiilor CO2, față de anul 2008.
„Obiectivele noastre în materie de energie și climă trebuie să fie transpuse în acțiuni clare și tangibile. Vom atinge neutralitatea climatică la nivel global numai prin implicarea autorităților locale.” Dl. Allen COLIBAN, Primarul Brașovului, în deschiderea sesiunii.
Evenimentul satelit a fost marcat print-o dezbatere politică desfășurată între Metropola Brest (FR), Valencia (ES) și Brașov, orașe pilot ale proiectului TOMORROW. Orașele TOMORROW și-au unit forțele pentru a inspira autorități locale și regionale europene, oferind informații despre pașii către neutralitate climatică, prin partajarea experiențelor de succes, a obstacolelor întâlnite și a modalităților de a le evita, prezentând standardele ridicate pe care le țintesc pentru a îmbunătăți calitatea vieții comunităților lor.
Dl. Joan RIBO CANUT, Primarul Valenciei: „Nu ne propunem să construim orașe în care se poate doar locui, ci ne propunem să dezvoltăm orașe dezirabile pentru o viață mai bună. Valencia încearcă să regândească orașul din 6 perspective și speră să devină un mediu mediteraneean sănătos, durabil, echitabil, prosper și creativ până în anul 2030.”
Dezbaterea TOMORROW a adus în atenția publicului etapele pe care orice comunitate locală trebuie să le parcurgă pentru ca Europa să fie favorabilă incluziunii, echitabilă și fără emisii de carbon.
„2050 este atât de aproape, iar societatea civilă solicită acțiuni climatice din ce în ce mai frecvent. Viziunea noastră politică este fără echivoc: este necesar să coordonăm tranziția către orașe cu emisii reduse de carbon, cu grad ridicat de reziliență și bune de locuit”, a declarat dl. Glen DISSAUX, Vicepreședintele Metropolei Brest.
Dialogul a evidențiat elemente importante în contextul obiectivului cheie al Uniunii Europene – atingerea neutralității climatice – subliniind nevoia orașelor de a se uni în lupta împotriva crizei climatice, pentru construirea unui viitor mai bun, în care politicile se dezvoltă în jurul și cu implicarea cetățenilor, totul pentru binele generațiilor următoare.
„Cel mai recent raport IPCC arată clar: nu acționăm eficient și suficient de rapid. Regiunea mediteraneeană este vulnerabilă, astăzi vedem deja efectele schimbărilor climatice! Orașele nu trebuie să devină doar neutre climatic; trebuie să facă acest lucru cât mai repede posibil”, avertizează dl Joan RIBO CANUT, Primarul Valenciei.
Dezbaterea TOMORROW a arătat că aceste obiective se pot atinge prin efortul susținut al autorităților locale!
“Proiectul TOMORROW reprezintă mediul ideal pentru schimbul de bune practici, experiențe și pentru a ne inspira din exemplele orașelor lider, așa cum este Valencia”, a declarat dl. Glen DISSAUX, Vicepreședintele Metropolei Brest. Dl. Allen COLIBAN, Primarul Brașovului, a adăugat: „Proiectul TOMORROW ne oferă instrumentele necesare pentru a atinge obiectivele climatice pe care le-am stabilit pentru perioada 2030-2050.”
Orașele TOMORROW luptă activ împotriva schimbărilor climatice, cu sprijinul cetățenilor și al altor actori locali
În cadrul conferinței, fiecare dintre reprezentanții autorităților locale a împărtășit câteva dintre acțiunile pe care le desfășoară pentru a deveni orașe sustenabile.
Brest: “Atunci când ne gândim la obiectivele Acordului de la Paris și ale Uniunii Europene, orașele se află în prima linie. Deși suntem conștienți de necesitatea luării de măsuri radicale chiar acum, politicile puse în aplicare astăzi pot produce efecte doar pe termen lung. Prin urmare, strategiile pe care le dezvoltăm (Planul de Acțiuni pentru Climă și Energie Durabilă – PACED, Foaia de Parcurs către Neutralitate Climatică TOMORROW) sunt esențiale. Am identificat 13 sectoare majore de intervenție, precum eficiența energetică, economiile de energie, energia solară, clădirile, mobilitatea sustenabilă, reutilizarea deșeurilor. Ca oraș de coastă trebuie, de asemenea, să abordăm problemele generate de creșterea nivelului mării.
În calitate de autoritate publică, rolul nostru este de a sprijini și promova toate inițiativele, dar și de a experimenta moduri inovatoare de guvernanță. Cetățenii trebuie să fie în centrul deciziilor luate de autoritate, chiar dacă este dificil să se ia măsuri concrete. Cetățenii își doresc să se implice în transformarea orașului, în raport cu perspectiva climatică și energetică. Nu ne vom putea atinge obiectivele fără colaborarea tuturor actorilor locali.
Luna trecută am prezentat un nou apel de proiecte care să permită sprijinirea financiară a inițiativelor în tranziție energetică, propuse de asociații sau locuitori. Scopul este de pune la punct un proces cu adevărat ușor pentru ca oricine să poată obține finanțare pentru un proiect util. Proiectul TOMORROW reprezintă o oportunitate în privința comunicării și schimbului de experiență cu alte orașe care se confruntă cu aceleași dificultăți, iar noi observăm că suntem în consens politic cu Valencia și Brașov. De asemenea, TOMORROW ajută la implicarea actorilor locali și facilitează această abordare prin instrumentele puse la dispoziție.”
Valencia: “Anul 2030 plasează problema schimbărilor climatice în centrul agendei politice și arată necesitatea reducerii consumului de energie, importanța protejării mediului și echității pentru toți. Este esențial să reducem emisiile cât mai curând posibil pentru a preveni situațiile critice în sănătate, care apar din cauza căldurii excesive spre exemplu. Orașele trebuie să devină neutre climatic cât mai rapid. Orașele mediteraneene sunt vulnerabile, iar schimbările climatice și-au făcut deja simțită prezența prin nopți tropicale fierbinți, secetă și incendii de vegetație. Este necesar să dezvoltăm insule verzi și umbrirea clădirilor pentru a evita supraîncălzirea. Trebuie să creăm orașe echitabile, plăcute și prospere, în care tranziția energetică să fie pusă în aplicare în beneficiul cetățenilor prin soluții inovatoare și politici locale. Valencia este recunoscută ca oraș inovator în Uniunea Europeană.
Europa trebuie să devină neutră climatic până în anul 2030, înaintea obiectivelor globale stabilite pentru anul 2050, și într-un mod inovator. Un pas suplimentar pentru Valencia în lupta împotriva schimbărilor climatice este Planul de Acțiuni pentru Climă și Energie Durabilă – PACED. Valencia și-a propus să fie lider european în lupta împotriva schimbărilor climatice, bazându-se pe dialogul cu actorii locali pentru identificarea măsurilor inovatoare. PACED a fost prezentat Consiliului Local și a fost aprobat cu majoritate de voturi. PACED, precum și celelalte politici privind neutralitatea climatică, sunt realizate împreună cu și pentru cetățeni.”
Brașov: “Tema schimbărilor climatice este una transversală și trebuie să fie prezentă în orice politică locală, deoarece tot ceea ce facem are un impact asupra emisiilor pe plan local. La Brașov, am invitat dezvoltatorii imobiliari într-un dialog cu privire la dezvoltările urbane sustenabile. Trebuie să extindem spațiile verzi, astfel că am demarat un studiu de oportunitate pentru noi parcuri care va fi supus dezbaterii publice, deoarece considerăm că fostele platforme industriale ar putea fi o locație potrivită. Lucrăm constant pentru a face transportul public mai atractiv, ecologic și o soluție reală pentru toată lumea. De aceea, dezvoltăm un proiect pentru un tren metropolitan. Avem în dezvoltare un master plan pentru infrastructura ciclabilă din Brașov, care va fi dezbătut public la sfârșitul lunii noiembrie. În ceea ce privește locurile de parcare, verificăm acum disponibilitatea și costurile în fiecare cartier. Iar în privința achizițiilor ecologice, avem în vedere achiziționarea exclusiv a energiei curate pentru clădirile aflate sub autoritatea Consiliului Local. Pentru fermele urbane, vom oferi terenuri în zonele limitrofe celor interesați de promovarea alimentației sustenabile și educarea generațiilor viitoare.
Pentru rezultate concrete și utile, este necesar să ne implicăm cu toții. Este important să menționez faptul că cetățenii sunt deschiși să se implice în acțiunile contra schimbărilor climatice. Alături de instrumentele care ne sunt puse la dispoziție prin proiectul TOMORROW pentru planificare energetică și climatică locală, ne ajută faptul că facem parte dintr-o echipă formată din orașe cu ambiții similare, care oferă oportunitatea unor schimburi de experiență utile. La nivel local, avem un cadru în care se dezvoltă Foaia de Parcurs către Neutralitate Climatică – o Echipă de Tranziție care ne sprijină în identificarea acțiunilor-cheie inovatoare. Avem consultări publice cu privire la măsurile propuse, cu elemente care pot fi cuantificate în emisii CO2. Pentru a atinge neutralitatea climatică, este esențială implicarea societății civile, a sectorului privat și a mediului academic. Municipalitatea va pune în aplicare principiul eficienței energetice în toate serviciile publice (clădiri publice, iluminat public, transport public, încălzire, gestionarea deșeurilor, urbanism, spații verzi), dar neutralitatea climatică necesită educație, conștientizare, responsabilitate și efortul comun al întregii comunități locale.”