Proiectul MOBI
Proiectul MOBI este un proiect de mobilitate urbană prin care angajații sunt încurajați să utilizeze modalități sustenabile de transport pentru deplasarea la locul de muncă (pe jos, cu bicicleta, cu mijloacele de transport public sau utilizând în comun un autoturism).
Proiectul utilizează o aplicație on-line dedicată mobilității, denumită From5to4 (F5T4). Aplicația propune o metodă accesibilă și interactivă de înregistrare a informațiilor privind obiceiurile de transport ale participanților. Prin intermediul acesteia, utilizatorii au acces la informații personalizate privind cantitatea de energie economisită, emisiile de CO2 reduse, numărul de calorii arse în timpul deplasării, dar și informații despre modalitățile de transport existente sau recomandări despre cum să se deplaseze mai sustenabil la locul de muncă.
Proiectul MOBI este cofinanțat prin programul Intelligent Energy Europe al Comisiei Europene și se desfășoară în intervalul 2013 – 2016, în 6 țări europene (România, Bulgaria, Olanda, Belgia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord).
Oferta MOBI:
- Acces gratuit, pe durata proiectului MOBI, la aplicația F5T4 și la helpdesk (până la sfârșitul lunii februarie 2016)
- Acces la informații privind deplasarea angajaților la locul de muncă
- Pachet de materiale de comunicare (postere, materiale promoționale, recomandări etc.)
- Raport Intermediar și Raport Final, cu concluzii și recomandări
- Promovare în presa locală și la nivel european.
F5T4 poate fi utilizată de orice instituție (publică/privată), care își propune să contribuie la o transformare pozitivă a zonei în care își desfășoară activitatea.
F5T4 se adresează angajatorilor care doresc să își implice angajații într-o competiție distractivă cu o componentă serioasă, demonstrând totodată angajamentul companiei față de sănătatea și bunăstarea personalului, precum și angajamentul față de protecția mediului.
F5T4 se adresează angajaților cărora le propune o nouă perspectivă în ceea ce privește deplasarea la locul de muncă și îi încurajează să folosească modalități sustenabile de transport cel puțin o zi pe săptămână (pe jos, cu bicicleta, cu mijloacele de transport public sau utilizând în comun un autoturism).
Simpaticul personaj MOBI m-a ajutat să redescopăr cât de bine este să parcurg pe jos distanţa de acasă la locul de muncă. Pe lângă mişcare şi relaxare, în timpul mersului pe jos se poate medita, se pot găsi soluții noi la problemele nerezolvate… Mai mult decât atât, a merge pe jos împreună cu cineva este un excelent mijloc de comunicare.
F5T4 este un joc interesant și util, nu doar din punct de vedere al beneficiilor aduse mediului ci și prin încurajarea spiritului de echipă. Totodată încurajează participanții să facă mișcare într-un mod distractiv. Personajul MOBI ne încurajează să împărţim mașina până la locul de muncă, să ne deplasăm pe jos, cu bicicleta sau cu mijloacele de transport în comun, înveselindu-ne şi făcându-ne să ne simțim din nou copii.
Îmi place aplicaţia F5T4 pentru că este ușor de utilizat, iar înregistrarea deplasărilor se face rapid. Anul trecut de ziua mea am primit o bicicletă, pe care am fost foarte mândră să o folosesc pentru deplasarea la locul de muncă și astfel să contribui la urcarea în clasament a echipei. Mai mult chiar, cu această ocazie am aflat că am nevoie de doar 8 minute pentru a ajunge la birou cu bicicleta!
F5T4 este un instrument fascinant. Viață agitată, viteză … cu F5T4 îți poți acorda răgazul să schimbi ceva… măcar o zi pe săptămână faci o alegere inteligentă. Să fii cel care decide cum se deplasează, în loc să decidă graba sau comoditatea pentru tine. De la 5 la 4 e chiar ușor!