Astăzi, la Brașov, a avut loc conferința „Încălzirea Centralizată – fundamentul tranziției către orașe neutre climatic, clădiri eficiente energetic și cu emisii reduse”, eveniment derulat în parteneriat de către Cogen România și SAMER.
De ce contează pentru noi această conferință
Evenimentul este dedicat administrațiilor publice locale și centrale și abordează stadiul implementării noilor directive europene privind performanța energetică a clădirilor și eficiența energetică. Conferința a creat un spațiu de dialog între decidenți, practicieni și comunități locale, oferind un cadru concret pentru colaborare și acțiune.
În sală au fost prezenți reprezentanți ai Ministerului Energiei, ai Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor sau COGEN Europa, aducând mesaje și perspective instituționale esențiale pentru viitorul sistemelor de termoficare și al politicilor energetice urbane.
Încălzirea centralizată, între strategie și viața de zi cu zi
Tema conferinței este cu atât mai relevantă cu cât discuțiile se concentrează pe cogenerare și pe SACET-uri eficiente (sisteme de alimentare centralizată cu energie termică), esențiale pentru atingerea standardelor nZEB și ZEB, dar mai ales pentru atingerea neutralității climatice.
La astfel de întâlniri, rolul nostru este dublu:
- Să ascultăm și să propunem în Brașov cele mai noi idei, instrumente și abordări, de la exemple de bune practici europene, la modele de finanțare și soluții de integrare a sistemelor energetice la nivel urban.
- Să vorbim despre realitatea de la firul ierbii, despre ce înseamnă pentru o municipalitate să pună în practică directivele europene, să își actualizeze strategiile energetice, să își modernizeze infrastructura de termoficare și să dialogheze cu cetățenii.
Ca agenție locală, suntem obișnuiți să „traducem” limbajul tehnic al politicilor europene și limbajul foarte concret al locuitorilor care vor, pur și simplu, locuințe mai bine încălzite, facturi suportabile și un oraș mai curat.
La finalul zilei totul se reduce la oameni: la confortul unei familii în locuința proprie, la aerul pe care îl respiră copiii în drumul spre școală, la felul în care un oraș își construiește viitorul.



