OSCAR, ȘARPELE HOINAR pornește din nou la drum: 15 școli din România participă la a X-a ediție a campaniei de mobilitate durabilă
15 școli din cinci orașe din România dau startul celei de-a X-a ediții a campaniei OSCAR, ȘARPELE HOINAR, o inițiativă educativă și distractivă care promovează mersul pe jos, cu bicicleta și transportul public în drumurile zilnice spre școală.
În cadrul campaniei OSCAR, derulată la nivel național de Asociația „Orașe Energie în România”, rolul de coordonator local pentru Municipiul Brașov este asumat de Agenția pentru Managementul Energiei și Protecția Mediului Brașov (ABMEE).
O campanie pentru sănătate și mediu
OSCAR este o inițiativă interactivă destinată elevilor din ciclul primar, prin care copiii colectează buline colorate de fiecare dată când vin la școală prin metode de transport sustenabil. Bulinele sunt aplicate pe un banner cu șarpele OSCAR, iar la atingerea unor praguri, clasele primesc mici recompense: timp suplimentar de joacă sau activități fără teme.
Campania are un scop dublu: să îi încurajeze pe copii și părinți să aleagă moduri de transport sănătoase și prietenoase cu mediul și, în același timp, să crească autonomia elevilor și conștientizarea asupra siguranței în trafic. Totodată, campania urmărește și diminuarea impactului transportului asupra mediului.
Peste 2.500 de elevi implicați în 2025
Ediția cu numărul X reunește peste 2.500 de elevi din 15 școli, localizate în orașele Bistrița, Brașov, Călărași, Râmnicu Vâlcea și Târgu Mureș. Startul are loc, ca în fiecare an, în cadrul Săptămânii Europene a Mobilității.
În Brașov, campania reunește un nucleu valoros de unități de învățământ: Școala Gimnazială Nr. 9 „Nicolae Orghidan”, Școala Gimnazială Nr. 30, Școala Primară ETOS Academy și Grădinița Heidi. Împreună, aceste instituții însumează un total de 634 de elevi, care vor contribui prin entuziasmul și implicarea lor la consolidarea mesajului de responsabilitate și grijă față de mediu.
Deși presupune efort suplimentar din partea cadrelor didactice, campania s-a bucurat mereu de sprijinul acestora, fiind apreciată de elevi și profesori deopotrivă.
Rezultate impresionante până acum
De la prima ediție și până în prezent, campania a adunat următoarele rezultate: peste 30 orașe participante, aproape 500 școli implicate, mai mult de 90.000 de elevi activi, peste 500.000 km parcurși sustenabil și aproximativ 80 tone CO₂ economisite.
La ultima ediție, deplasările sustenabile au ajuns la 78% în perioada campaniei și au continuat să crească chiar și după încheierea acesteia, depășind 83%, aceasta fiind o dovadă a impactului pe termen lung asupra comportamentelor de mobilitate.
De la un proiect local la o campanie europeană
OSCAR, ȘARPELE HOINAR a debutat în Flandra (Belgia), sub denumirea Traffic Snake Game, fiind extins ulterior la nivel european prin Traffic Snake Game Network, proiect cofinanțat între 2014-2017 de Uniunea Europeană prin programul Intelligent Energy Europe. În România, campania este coordonată de Asociația „Orașe Energie în România” (OER). Țara noastră s-a remarcat rapid, înscriind cel mai mare număr de școli și elevi în doar doi ani de la lansare.
Vă invităm să aflați mai multe detalii despre campanie: oscar.oer.ro.