O privire spre sustenabilitatea din Brașov: vizita echipei UMBLICK din Austria

Categorie: Știri

Săptămâna trecută, Brașovul a avut plăcerea de a primi vizita unei delegații din Austria, formată din membri ai echipei UMBLICK  – o organizație activă în educația pentru sustenabilitate, participare civică și transformare urbană.

Întâlnirea a fost una caldă și s-a desfășurat în cadrul unui tur ghidat al piațetelor care găzduiesc „Obiectele Pretext” din proiectul HUB-IN. Delegația, formată din Bianca Köck, Bernhard Lutzer, Daniela Einsiedler, Franziska Rempt, Karin Einsiedler și Thomas Mitterecker, a adresat întrebări despre modul în care Brașovul implică cetățenii în inițiative legate de energie, climă și protecția mediului. Dialogul cu delegația s-a desfășurat atât prin intermediul corespondenței electronice, cât și în mod direct, pe parcursul vizitei. Echipa noastră, a împărtășit din experiența acumulată în cadrul Agenției pentru Managementul Energiei și Protecția Mediului Brașov (ABMEE), prin proiecte locale și europene, de la campanii de conștientizare și jocuri educative pentru cei mici  – precum BAMBINI, dedicat mobilității durabile la vârste fragede  – până la inițiative complexe ce vizează Comunitățile Energetice și mobilitatea electrică.

Energia regenerabilă are o prezență tot mai puternică în oraș. La nivel rezidențial, sistemele de producere a energiei din surse regenerabile funcționează mai eficient în cazul caselor, unde instalarea este mai simplă dacă există resurse financiare. În cazul blocurilor de locuințe, energia produsă poate fi folosită doar pentru spațiile comune, ceea ce limitează numărul proiectelor implementate. În schimb, în cazul clădirilor publice, panouri solare sunt deja instalate sau incluse în planurile de reabilitare energetică.

Brașovul este un exemplu în domeniul renovărilor energetice, cu numeroase blocuri reabilitate pentru eficiență energetică și un interes constant din partea cetățenilor în acest sens, în ciuda provocărilor birocratice. În plus, la nivel local, sunt implementate măsuri multiple care contribuie la adaptarea la schimbările climatice, cum ar fi: Planul integrat de calitate a aerului, măsurile pentru situații de urgență sau măsuri de atenuare cu componentă de adaptare  – de exemplu, eliminarea liniilor electrice aeriene.

Totodată, autoritățile locale susțin tranziția către energie regenerabilă prin: extinderea flotei de transport public electric, instalarea de panouri fotovoltaice, dezvoltarea infrastructurii de încărcare pentru vehicule electrice, iluminat public LED, toate contribuind la reducerea amprentei de carbon și la creșterea calității vieții.

Deși interesul față de reducerea emisiilor de CO₂ este adesea legat de beneficiile financiare, se observă o creștere a conștientizării privind impactul pe termen lung asupra mediului. În școli, protecția climei este abordată încă din clasele primare și completată prin activități extracurriculare în cadrul programului Săptămâna Verde.

Vizita Umblick s-a înscris în cadrul unei inițiative educaționale mai ample, prin care organizația austriacă își propune să învețe din experiențele altor țări europene în tranziția energetică și protecția biodiversității.

În ciuda obstacolelor legislative și financiare, Brașovul continuă să avanseze cu pași siguri spre un viitor mai verde. Vizitele internaționale, precum cea a echipei UMBLICK, joacă un rol important în consolidarea parteneriatelor și în schimbul de bune practici.

Echipa UMBLICK, cuvânt care înseamnă „uită-te în jur”, și-a atins scopul: a descoperit o comunitate activă, creativă și implicată, care privește cu încredere spre un viitor sustenabil.

Translate »